Fotografia prin lentila pasiunii
De la o joacă
Primul meu aparat digital – un Canon mic, cât palma – mi-a deschis o nouă lume.
Cu un card de memorie de 5MB (care părea uriaș la vremea aceea), puteam fotografia fără grija filmului. Fiecare clic era o poveste, iar faptul că puteam vedea instant rezultatul pe un ecran mic era o revelație.
Tehnologia nu a diminuat bucuria, ci a amplificat-o.
La școală, aparatul foto devenise parte din mine. Îl purtam cu mine în pauze, la festivități, documentând momente și adăugând o notă artistică în cotidian. Era ceva special în a fi „băiatul cu aparatul foto” – o etichetă pe care o purtam cu mândrie.
Pot spune că totul pentru mine era atunci mai mult o joacă.
Fotografiam de multe ori haotic, mânat de instinctul si gândul “Stai că trebuie să prind și acest cadru”
Îmi fotografiam colegii de clasă în pauze sau pe hol.
Fotografii în curtea scolii, cum altii copii jucau fotbal la ora de sport.
Fiecare fotografie era o fereastră către o lume nouă, iar eu eram cel care o deschidea.
Unghiurile nu erau întudeauna cele mai bune. Claritea putea lăsa de dorit la unele imagini, mai ales dacă nu era focusul făcut cum trebuie.
Trebuie sa mentionez că apartatul nu era unul de calitate si rezultau poze la rezolutie de 800 de pixeli la cele mai mari setari. :))
Fotografia este făcută cu acel Canon, cred ca la pădure, intr-o vreme când încă eram un puști. Un cadru de natura cu crengile copacilor în contrast cu cerul albastru si nori.
Drumul spre profesionalizare
La 16 ani, fotografia nu mai era doar o joacă.
Era deja o parte din mine.
Și chiar dacă primul meu job – manipulator de marfă într-un supermarket – nu avea nicio legătură cu arta, a fost un pas important.
Pentru că primii bani câștigați i-am investit în ceea ce îmi doream cu adevărat: un DSLR.
Un Olympus E520 cu obiective interschimbabile și blitz extern. Existau două obiective fiecare pentru nevoi specifice unul normal si un teleobiectiv, dacă voiam să fotografiez vecinii pe ascuns :))
Pentru mine, era ca și cum aș fi primit cheia către o lume nouă.
Fiecare buton, fiecare setare, fiecare obiectiv era o provocare.
Învățam din mers, cu entuziasmul unui adolescent care descoperă un univers fascinant.
Culorile, claritatea, profunzimea imaginilor – toate mă uimeau.
Să văd rezultatul pe un monitor mare era ca și cum aș fi privit o galerie de artă personală.
Natura întodeauna mi-a oferit mediul perfect de a experimenta si a crea o pictura digitală în pixeli.
Fotografia este făcut la munte, iarna pe un traseu forestier.
Explorare, învățare și primele expoziții
Am simțit nevoia să înțeleg mai profund acest univers, așa că am urmat cursuri de fotografie.Asta în contextul terminării liceului și cântărind bine opțiunile de viitor și ce îmi place să fac.
Am urmat cursuri in domeniu, nu doar pentru a învăța despre compoziție sau lumină, ci pentru a înțelege cum funcționează magia din spatele imaginii.
Mă fascina întrergul proces de la început până la sfârtșit. acesta includea multe etape de care trebuia să ții cont.
Era ca și cum fiecare fotografie avea o viață proprie, ascunsă în detalii tehnice pe care voiam să le descopăr.
Workshop-urile interactive mi-au oferit ocazia să experimentez atât în studio, cât și în natură. În studio, ne fotografiam unii pe alții sau diverse obiecte, testând lumini, umbre și compoziții.
În natură, exploram păduri, mări, dealuri și locuri pitorești, învățând să surprindem esența unui peisaj sau a unui moment efemer.
Participarea la expoziții a fost, fără îndoială, punctul culminant.
Să-mi văd fotografiile expuse, să le împărtășesc cu publicul, să primesc reacții și întrebări – toate acestea mi-au oferit o perspectivă nouă asupra fotografiei ca formă de artă.
Timp de doi ani, am crescut într-un mediu care m-a inspirat și m-a provocat.
Am înțeles că fotografia nu este doar despre a captura momente, ci despre a spune povești vizuale care ating sufletul.
Mai jos o mică monstră din fotografiile mele expuse in cadrul expozitiei organizate la finalizarea cursului.
De la pasiune la profesie
După ce am terminat cursurile, am primit o oportunitate neașteptată: primul meu job ca fotograf.
Era momentul în care hobby-ul meu devenea o sursă de venit.
Cu DSLR-ul Olympus în mână și multă emoție, am trecut printr-un interviu practic pentru un post full-time la o firmă de mobilă personalizată.
Nu aveam experiență în fotografia de produs, dar eram hotărât să învăț.
Am început să exersez acasă, fotografiind obiecte decorative și mobilier, dorind să fiu pregătit pentru provocările reale.
Jobul presupunea deplasări la domiciliul clienților, unde fotografiam piesele de mobilier personalizat în contextul spațiului lor.
Începutul a fost unul timid și greoi ca și adaptare la un nou stil fotografic.
Spus asta pentru că nu eram obișnui să intru în locuința altor oameni pentru a face o sesiune foto. Mă simțeam ca un intrus. Eram mânat de nesiguranța emoțiilor care puneau presiune pe mine. Presiunea începătorului 
Emoțiile le aveam la fiecare sesiune, unele venind din dorința de a dovedi că pot sa fac artă din ceea ce fotografiez.
Alteori din teama de a nu o da în bară.Fie că era vorba de un apartament cochet sau de o casă spațioasă, scopul era același: să surprind detaliile, funcționalitatea și estetica lui.
În paralel, realizam sesiuni foto în showroom, prezentând noile colecții într-un mod atractiv și profesionist.
Fiecare fotografie devenea o poveste.
Nu era doar despre un dulap sau o masă – era despre ideea din spatele designului, despre nevoile clientului, despre atmosfera pe care o crea acel obiect în spațiul său.
Imaginile mele ajungeau pe site-ul firmei, în portofolii, pe rețelele sociale.
Erau cartea de vizită a fiecărui proiect și, într-un fel, și a mea.
Magia detaliilor și extinderea orizonturilor
Cu timpul, am învățat să manipulez nu doar obiectivul, ci și atmosfera. Lumina, umbrele, decorul – toate deveneau instrumente prin care conturam emoția.
Colaborarea cu designerii m-a învățat cum să transform funcționalitatea în frumusețe, cum să creez cadre care nu doar surprind, ci și încântă.
Am început să explorez și alte ramuri ale fotografiei: portrete, peisaje, evenimente.
Fiecare proiect era ca un episod dintr-un serial plin de suspans, iar aparatul meu foto era instrumentul cu care descopeream povestea din spatele fiecărei idei.
Și da, uneori chiar părea că fac magie – cineva m-a numit „magician” pentru felul în care transformam spațiile obișnuite în opere de artă.
Fotografia chiar are ceva magic în ea – doar că în loc de baghete, folosim lumini, umbre și compoziție.
O cronică vizuală a evoluției
Aici nu este vorba doar despre un tip de fotografie. Pe parcusul timpului mi-am lărgit orizontul și în alte domenii fotografice.
Fie ele sedinte foto cu prietenii sau familia. Evenimente speciale ca zi de nastere sau civile, portrete, natura si peisaje.
Fotografiam tot ce îmi încânta ochiul și nu scăpam nicio ocazia de a experimenta si captura ceva nou si inedit.
În cei zece ani dedicați fotografiei de interior și mobilier pe comandă, am dezvoltat un simț estetic care mă ghidează natural în spațiu: identific ce merită surprins, ce trebuie eliminat pentru a nu distrage atenția și cum să aranjez mediul pentru o compoziție armonioasă.
Familiarizarea rapidă cu unghiurile și luminile îmi permite să construiesc imagini coerente, ca și cum spațiul ar fi fost mereu al meu.
Fiecare fotografie era o mărturie a pasiunii și atenției la detalii.
Prin galeriile online, am reușit să aduc la viață fiecare proiect într-o prezentare completă și atrăgătoare.
Nu era deloc ușor să faci o canapea să arate fabuloasă într-o poză – dar era provocarea care m-a făcut să iubesc și mai mult ceea ce fac.Fiecare sesiune foto, fiecare proiect, fiecare livrare de imagini era o parte dintr-o poveste mai mare.
O poveste despre oameni, despre idei, despre frumusețea ascunsă în detalii.
Concluzie:
fotografia ca mod de a trăi
Călătoria mea în lumea fotografiei nu a fost doar despre a capta imagini.
A fost despre a crea povești, despre a oferi oamenilor nu doar produse, ci și emoții și amintiri.
Cu fiecare click, am continuat să construiesc nu doar o carieră, ci și o călătorie personală, descoperind mereu că frumusețea se ascunde în cele mai mici detalii ale vieții.
Fotografia mi-a oferit un mod de a privi lumea cu mai multă atenție, cu mai multă empatie și cu o curiozitate care nu se stinge.
Nu este vorba de a capta un moment în timp sub forma unei imagini. Este vorba și despre emotie, ce simți si ce vrei să transmiți comunicând prin imagini.
În acești ani, am învățat că imaginea potrivită nu vine doar din tehnică, ci din felul în care te conectezi cu subiectul, cu spațiul, cu momentul.
Am învățat să surprind prin lentilă, să simt prin lumină și să vorbesc prin compoziție.
Fiecare proiect mi-a oferit o lecție, fiecare client – o poveste, iar fiecare fotografie – o amintire care merită păstrată.
Dacă ai citit până aici și te-ai regăsit în pasiunea mea, îți mulțumesc. Poate ești fotograf, poate doar iubești imaginile care spun ceva.
Poate ai un aparat foto uitat într-un sertar sau poate visezi să începi o călătorie similară.
Indiferent unde te afli, te încurajez să privești lumea cu ochii larg deschiși și să cauți frumusețea în detalii.
Dacă vrei să împărtășim idei, să povestim despre fotografie sau să colaborăm într-un proiect creativ, mi-ar face mare plăcere să ne conectăm.
Lasă-mi un mesaj, scrie-mi un gând sau spune-mi ce te inspiră.
Pasiunea se hrănește din dialog, iar fotografia – din povești împărtășite.
Pentru mine, fiecare cadru e un început. Poate următorul va fi despre tine.
